FERICirEa...

Era o zi torida si prafuita..defapt mai bine zis o zi obisnuita. El pasea usor. Parea obosit dar din privire nu-I slabea nici o clipa bunatatea. Il urmaream de aproape si incercam sa-I gasesc o explicatie. Parea sa fie o enigma. Alaturi de pasii Sai mii de alti pasi stabateau pamanturile din Galilea. Era clar...urma iarasi o zi plina. Cand L-am vazut din nou invadat de ei am fost sigur ca o sa dispara si o sa-i lase..era deja prea mult. Dar deodata a facut ceva ce pentru mine n-ar fi intrat niciodata in schema: s-a suit pe un munte, s-a asezat jos si a inceput sa vorbesca..sa le vorbesca lor, cei care ii rapeau toata viata. Acolo, incercand sa aduc dreptatea, m-a izbit ceva. M-a izbit iarasi bunatatea din ochii Lui. Asa ca m-am hotarat sa-mi finalizez studiile.Poate totusi reuseam sa-I dezleg misterul. Am urcat. El incepuse deja sa le vorbeasca. Erau cugetari..cugetari de pe muntele fericirilor...Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
...stateam fara cuvinte...imi finalizasem studiul. El, Isus, nu avea explicatie. Era un izvor de bunatate, dragoste si fericire inepuizabil. Intelesem asta si imi era deajuns. Misiunea mea se incheiase...
In aceea zi torida, prafuita, defapt obisnuita am inteles inexplicabilul si am mai inteles ceva...
FERICirEra incepe DEfapt cu muntele CUGETarIlor Lui!