Decand am facut primi pasi prin lume am adorat sa-mi bag nasul in bagajele altora. Intotdeauna, cand era vorba ca cine din casa sa plece era delectarea mea ca mai intai sa fac verificarea bagajului, bineinteles ca verificarea mea avea ca efecte secundarea: refacerea acestuia. Atunci cand a trebuit sa plec pentru prima data am facut bagajele cu aceiasi pasiune pe care o aveam atunci cand le inspectam pe ale altora...si tare mi-as fi dorit ca nimeni sa nu-l verifice pe-al meu..insa mama a facut-o..si mare jale a fost cand a trebuit sa ma despat de cateva piese de rezistenta ale arsenalului meu...ursuletul cel mare de plus, pisicuta de pe pernita cea mica si Toto, cel mai simpatic lunguet pe care l-am vazut vreodata...
...si acum imi inchei un bagaj si o fac cu aceiasi placere in suflet si cu aceiasi intensitate a trairilor. Drumul pe care am sa-l fac este mult mai lung decat altele si cu toate astea nu l-am mai pregatit ca alte dati cu secole inainte :). Imi aduc aminte si de bagaje mai mari ca pentru o saptamana de tabara in regim special avand frigul de patea noastra in fiecare noapte sau ca pentru un TinSerV de 3 saptamani...acum nu plec decat pentru catev zile...dar plec cu un bagaj mare, mare dar nu de haine si produse de ingrijire ci de visuri , dorinte si proiecte si asta pentru ca atunci cand am sa ma intorc acasa o sa fiu deja intrata intr-un nou an...ne asteapta 2010 care poate fi un an in care sa implinim, sa infaptuim si sa dam viata multor lucruri si visuri dar in acelasi timp este inca un an in care bagajul meu pentru cea mai lunga si spectaculoasa calatorie pe care o voi face vreodata sa fie finalizat...imi doresc asa de tare sa fac acea calatorie dar pentru asta am nevoie sa in fiecare zi sa adaug ceva la bagajul caracterului meu..
Domne, fa din zilele si anii ce vor veni un timp in care tu sa asezi frumos in bagajele inimi noaste ceea ce avem nevoie si aici dar si acolo unde Tu ne astepti demult...si sper ca asta sa fie ultimul bagaj pe care il fac si pe care il voi plimba cu mine o vesnicie intreaga..insa am omis sa specific ceva..niciodata nu voi avea dureri de spate :)

Cand noi privim diferit..

Mi se intampla uneori sa nu ma sincronizez cu cei din jurul meu si cand spun asta ma refer la diferentele de prioritati. Ceea ce pentru mine pare un lucru de maxima importanta pentru celalalt pare lipsit de ea. De ce apar astfel de divergente ? E adevarat ca prioritatile iti sunt determinate de multi factori ca mediul social, varsta, domenii de activitate dar totusi de ce nu suntem capabili sa acceptam prioritatile celorlalti ca fiind adevarate? Se spune ca de cele mai multe ori diferentele sunt cele care dau culoare si dinamism vietii noastre dar asta se intampla doar atunci cand ele sunt privite cu acceptare si maleabilitate. In caz contrar, de cele mai multe ori, ele devin puncte de plecare pentru conflicte ce uneori nu isi mai gasesc finalul. Deci, diferentele de prioritati reprezinta ceva normal. Conteaza doar cum sunt ele privite si abordate. Daca o sa dai importanta prioritatiilor celulilalt chiar daca penrtu tine nu reprezinta acelasi lucru , ai sa primesti in schimb toata multumirea acceptatului si ca bonus un plus de varietate vietii tale care uneori va fi scutita de monotonia datorita prioritatiilor lui. In schimb, daca nu vei fi capabil sa consimti lucrurile importanete pentru cei de langa tine s-ar putea sa pierzi atat prezenta lor cat si diversitatea din viata ta...asa ca voi prefera sa fac din diferentele de prioritati ale celor ce ma inconjoara un mic colt al diversitatii pe care sa il vizitez de fiecare data cand imi pierd creativitatea. Cred ca merita sa incerci si tu!

..o iarna cu zambete ninse..

Cred ca n-am sa inteleg niciodata de ce iubesc iarna...de ce iubesc albul,ninsoare si gerul...asa este..ador intotdeuna prima ninsoare pentru ca fiecare prima ninsoare este un dar pe care il primesc. Un dar pe care il astept luni bune si care face ceva ce alte daruri nu fac...ma imbraca in "caldura" sa..si cateva minute bune n-as mai pleca dintre florile de gheata...dar asta nu dureaza decat la inceput. Apoi cand "caldura" dinspare incep sa simt frigul de afara...si gata..s-a incheiat placerea mea. Apoi imi place sa privesc albul imaculat, imi place sa ma pierd printre nuantele lui...dar usor, usor incep sa-mi doresc sa apara culorile..si gata si efectul albului...cat despre ger poate din lasitate,nu stiu, dar ma ascund de la inceput... trist..dar cu toate astea ador iarna. Ador sa ninga moale, ador sa niga viscolit.Ador sa plutesc odata cu fulgii pufosi si sa ma pierd printre nuantele de alb...si totusi cred ca uneori iubesc si gerul...il iubesc cand ma provoaca sa adun caldura sufletelor celor dragi mie ca sa-l fac sa dispara. Deci, cu explicatii sau fara, cu motiv sau nu...iubesc iarna. Dar ceea ce ma face cel mai tare s-o astept sunt zambetele ninse. Ele imi fac sufletul sa vibreze de recunostinta.

Da Domne , fa ca peste bucuria mea sa ninga intotdeauna pacea Ta si Tu sa nu te mai saturi de zambetele mele ninse ..

FERICirEa...

Era o zi torida si prafuita..defapt mai bine zis o zi obisnuita. El pasea usor. Parea obosit dar din privire nu-I slabea nici o clipa bunatatea. Il urmaream de aproape si incercam sa-I gasesc o explicatie. Parea sa fie o enigma. Alaturi de pasii Sai mii de alti pasi stabateau pamanturile din Galilea. Era clar...urma iarasi o zi plina. Cand L-am vazut din nou invadat de ei am fost sigur ca o sa dispara si o sa-i lase..era deja prea mult. Dar deodata a facut ceva ce pentru mine n-ar fi intrat niciodata in schema: s-a suit pe un munte, s-a asezat jos si a inceput sa vorbesca..sa le vorbesca lor, cei care ii rapeau toata viata. Acolo, incercand sa aduc dreptatea, m-a izbit ceva. M-a izbit iarasi bunatatea din ochii Lui. Asa ca m-am hotarat sa-mi finalizez studiile.Poate totusi reuseam sa-I dezleg misterul. Am urcat. El incepuse deja sa le vorbeasca. Erau cugetari..cugetari de pe muntele fericirilor...Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi!
Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!
Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
...stateam fara cuvinte...imi finalizasem studiul. El, Isus, nu avea explicatie. Era un izvor de bunatate, dragoste si fericire inepuizabil. Intelesem asta si imi era deajuns. Misiunea mea se incheiase...
In aceea zi torida, prafuita, defapt obisnuita am inteles inexplicabilul si am mai inteles ceva...
FERICirEra incepe DEfapt cu muntele CUGETarIlor Lui!