duminică, 23 mai 2010

in fata....lor!

"...in fata dragostei si-a mortii,
noi toti redevenim copii."

...surad ascuns. De ceva vreme tot port cu mine sufletul de copil si-mi place cand vad ca mai sunt si altii care fac asta. E asa de imbietoare copilaria mai ales atunci cand realizezi ca nu mai pastrezi decat farame din ea. Ti-e dor sa te intorci in timp macar pentru cateva clipe, sa apuci sa aduni cate ceva ca mai apoi sa revi la maturitatea ta, dar mai plin de viata, de dor si de vis. De ce oare ne ramane intotdeauna copilaria cea mai frumoasa parte a vietii? De ce dorim sa ne intorcem, odata cu trecerea anilor, tot mai des in trecut? Oare care este esenta sufletelor de copii? Si mai mult de atat..de ce situatiile cele ma contrastante din viata nostra ne fac asa de vulnerabili in fata ei?

Devenim fara aparare, fara prea multe varinte de iesire, devenim pur si simplu copii. Sunt momente in care sufletele ne sunt asa de tare coplesite incat uitam de maturitate, de responsabilitati, de griji si restrictii si ne lasam cu totul luati de valurile copilariei. Devenim din nou usor de impresionat, ne bucuram iarasi de fiecare raza de soare si ne lasam prinsi in vraja a tot ce ne inconjoara....si asta dintr-un singur si simplu motiv: iubim. Dragostea este ceea care scoate din tine cele mai adanci dorinte, cele mai ascunse visuri, cele mai mari credinte. E cea care iti da curajul sa lupti dar care te face si sa ai nevoie de protectie. E cea care iti valorifica toate resursele dar te si face sa le imparti cu cineva nu sa le pastrezi doar pentru tine. E cea care te face sa te simti centrul universului dar te face totusi sa nu uiti ca esti asa de mic uneori. E cea care stie sa te trezesca la viata, intr-un cuvant sa te faca sa redevi copil.

Viata insa ne transforma in copii si in cele mai negre momente ale ei. Nu mai poti fii altfel in fata mortii. Iti dai seama de micimea ta si nu ai altceva de facut decat sa te intorci macar putin la ce ai fost odata.

Asa e viata. Ne poarta din culmi in vai, ne duce din oaze in desert, din rasarit la apus insa nu uita niciodata sa ne aduca la indemana sufletul fraged pe care l-am avut candva....si cand esti purtat prin atatea intr-o singura viata de om cum poti tu sa te crezi stabil pe viata ta, pe ce ai, pe ce esti? Cum poti sa fi altceva decat un copil?

Oricat ai incerca sa negi...."in fata dragostei si-a mortii noi toti redevenim copii."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu